De cînd mă ţin minte am participat la majoritatea activităţilor din domeniul muzical şi artistic la grădiniţă şi la şcoală
De cînd mă ţin minte am participat la majoritatea activităţilor din domeniul muzical şi artistic la grădiniţă şi la şcoală, dar totul a început cu lecţiile de muzică şi cînt care le desfăşuram împreună cu mama mea şi acompaniamentul pianului şi acordeonului.
Un pas important pentru viitorul meu muzical a fost frecventarea timp de 7 ani începînd cu clasa a II-a a şcolii de muzică „De 7 ani” din Orhei, unde am studiat pianul, solfegiul, corul şi istoria muzicii.
La 10 ani am trecut concursul pentru a fi unul din soliştii Studioului de Creaţie Artistică a Tinerelor Talente „ARTSHOW” din Orhei, a cărui viaţă a fost scurtă, dar productivă în ceea ce priveşte prosperarea culturii naţionale.
Aş putea să spun că am avut parte de o copilărie frumoasă mai mult datorită acestui studio. Am participat la o mulţime de concerte din republică şi de peste hotare şi am fost urmăriţi totdeauna de nişte spectatori receptivi.
În anul 2001 mi-am încercat puterile la o preselecţie pentru formarea delegaţiei din Moldova la Festivalul Statelor Membre ale Alianţei Cultural-Economice a Mării Negre „Golden Ferry” şi mi-a reuşit. Festivalul a avut loc în oraşul Soci. Am petrecut 10 zile minunate într-o ambianţă montano-marină în hotelul de 5 stele „Dagomys”. Deasemenea mi-am făcut prieteni din Armenia, Georgia, Rusia şi desigur din Moldova, cu care contactez pînă în zilele de astăzi. Problematic a fost faptul că cîteva luni înainte a început perioda maturizării vocii, dar am depăşit acest obstacol şi a fost bine. Au rămas multe amintiri plăcute după toate, dar îndeosebi după evoluarea în faţa unui public internaţional.
După aceea au mai urmat concursurile judeţene: „Clopoţeii Codrului”, festivalul „Codrii Orheiului”, festivalul consacrat Anului European al Limbilor, festivalul regional al cîntecului francez consacrat lui Celine Dion. La toate aceste concursuri am luat locuri premiante.
Pînă la vîrsta de 16 ani am interpretat piese din repertoriul diferitor interpreţi autohtoni şi de peste hotare, dar întotdeauna simţeam lipsa unui repertoriu de piese care m-ar reprezenta. Asta mi-a dat impuls să scriu melodii şi texte proprii. În luna decembrie anul 2003 am scris prima mea piesă, care are o geneză tragică din păcate...
Următoarea piesă a provenit din dispoziţia de sărbătoare în Ajun de sărbătorile de iarnă. Ascultătorii tuturor următoarelor piese ale mele au fost colegii mei şi profesorii de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei, unde studiez în prezent. Mai mulţi dintre ei mi-au spus că piesele mele îşi vor găsi locul în muzica uşoară autohtonă.
Aprecierea profesionistă mi-a făcut-o cantautoarea Georgeta Voinovan, care m-a încredinţat că piesele mele merită a fi lansate.
În 2004 am participat în calitate de cantautor la Festivalul „Două Inimi Gemene” la compartimentul „compoziţie”, unde mi-am prezentat o piesă la care ţin foarte mult, prin faptul că este dedicată părinţilor mei. Nu am luat vreun loc premiant, dar nu am pierdut speranţa ci dimpotrivă am fost mulţumit că am acumulat o experienţă importantă pentru viitor.
Anul curent am participat din nou la acest festival, dar deacum şi la compartimentul „interpretare”. La compartimentul „Interpretare” am reprezentat două piese: „Indiferenţă” din repertoriul Doinei Aldea-Teodorovici, pe care am încercat să o reînvii printr-un aranjament inovator şi un stil de interpretare original, şi piesa „Vino încoace” din repertoriul meu. La compartimentul „Creaţie” am interpretat piesa „Ce bine ar fi”, al cărei autor sunt. Anume această piesă mi-a adus premiul III la acest festival internaţional.
Un eveniment de o importanţă majoră în viaţa mea pînă astăzi a constituit deţinerea diplomei de gladul I la olimpiada republicană la limba engleză anul curent. A fost un imbold pentru a crea şi mai multe piese în limba engleză, care deasemenea este foarte cantabilă.
Pînă în prezent am acumulat peste 30 de piese, dar imprimate sunt doar 6 dintre ele. La celelalte piese mi-a rămas să finisez aranjamentele, care îmi iau tot timpul liber care îl am. În această ordine de idei, aş vrea să menţionez faptul că sunt foarte exigent faţă de calitatea aranjamentelor şi nu accept mediocritatea în general.
Sper că şi următoarele mele piese îşi vor găsi loc în fonoteca posturilor de radio din ţară şi vor fi solicitate.
Aş dori să colaborez cu interpreţi, care vor fi interesaţi de stilul creaţiilor mele, precum şi cu cei care fac lucru analog cu cel care îl fac şi eu.